Scrolling bar

 

 

 

 

 

 

 

Vă rog să contactaţi webmasterul cu întrebările dvs. legate de viaţă, moarte, spiritualitate, căsătorie, copilul etc, sau puteţi să întrebaţi la forum de schimbare pe grailnet.

 

 
 
     
 
 
         
         
         
         
 

 

Vălul cade, şi credunţa devine convingere. Numai în convingere se află eliberare şi mântuire!

 

Eu vorbesc doar celor, care caută serios. Ei trebuie să fie capabili şi dornici să examineze obiectiv această lucrare obiectivă! Fanaticii religioşi şi visătorii nestatornici să rămână departe de aceasta; căci ei sunt dăunători Adevărului. Cei răuvoitori însă şi cei incapabili să fie obiectivi să-si găsească sentinta în cuvintele însele.

 

Mesajul meu îi va atinge doar pe cei, care mai poartă în ei în ăşişi o scânteie de Adevăr şi dorul de a fi om cu adevărat. Pentru toţi aceştia el devine de asemenea făclie şi toiag. Fără  ocolişuri el conduce afără din tot haosul încurcăturii de astăzi.

 

Cuvântul care urmează nu aduce o relige nuoă, ci trebuie să fir făclia pentru toţi ascultătorii sau cititorii serioşi, pentru ca astfel să găsească drumul drept, care îi conduce spre Înălţimea, spre care ei aspiră.

 

Numai cel care se mişcă el însuşi, poate avansa spiritual. Nechibzuitul, care se serveşte pentru aceasta de mijloace ajutătoare străine, sub forma unor opinii gata fabricate, îşi urmează drumul doar ca în cârje, în timp ce propriile sale membre sănătoase sunt lăsate la o parte.

 

Însă  îndată ce el foloseşte curajos toate aptitudinile ca instrument pentru înălţare, aptitudini adormite în el, aşteptând chemarea sa, el foloseşte talantul încredintat lui conform Voinţei Creatorului său şi va învinge ca în joacă toate obstacolele care vor să-I taie calea, derutându-l.

 

De aceea treziţi-vă! Numai în convingere odihneşte credinţa dreaptă, şi convingerea vine numai cântărire si examinare intrasigentă! Fiţi vii  în minunata Creaţie a Dumnezeului vostru!

 

Abd-ru-shin

 
         

 

 
All book related inquiries, general questions about the Grail Message, technical
questions/comments about Grailnet website should be directed to the webmaster.